Preotul care a spus lucrurilor pe nume despre icoanele făcătoare de minuni: „Îi văd pe morți în credință, cară morți în spate”

Un preot din Iași a stârnit reacții puternice pe rețelele de socializare după ce a vorbit, într-o predică, despre interpretările exagerate legate de puterea icoanelor și moaștelor în rândul enoriașilor. Mesajul său, postat recent pe TikTok, a devenit viral, având peste 160.000 de vizualizări, și a generat atât susținere, cât și critici.

Părintele Petre Semen, profesor doctor, a susținut predica la biserica Adormirea Maicii Domnului pe 15 august, însă fragmente din discurs au fost publicate online abia luna aceasta. În predica sa, preotul a avertizat asupra pericolului de a confunda credința autentică cu superstiția, exprimându-și scepticismul față de puterile vindecătoare atribuite icoanelor sau moaștelor. „Se vorbește fals, zic eu, că sunt, vezi-Doamne, icoane făcătoare de minuni. (…) Deci să nu confundăm credința cu prostia. (…) Sfântul Pantelimon nu este Dumnezeul meu, nu este pompierul meu,” a subliniat preotul.

Se vorbește fals, zic eu, că sunt, vezi-Doamne, icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Ce minuni au făcut icoanele respective, eu nu știu, eu nu am auzit de așa ceva. Numai s-a dus vorba așa și ies și le cară peste tot. Îi văd pe morți în credință, cară morți în spate, că ei nu se mai pot mișca și îi duc unde vor și îi aduc de unde vor. Deci să nu confundăm credința cu prostia. Maica Domnului nu este pompier de serviciu, să sară oriunde, să vindece pe oricine și să facă orice. De Sfântul Pantelimon, mi-a trimis o doamnă profesoară un mesaj, ca să vindece, să dea sănătate Sfântul Pantelimon. Sfântul Pantelimon nu este Dumnezeul meu, nu este pompierul meu. Uitați-vă la ce s-a întâmplat la Spitalul Sfântul Pantelimon, a mișcat sfântul vreun deget? Nu se face nimic fără voia lui Dumnezeu, el hotărăște cine să se vindece, cine să moară. Așa spune Sfânta Scriptură, pe care o citesc, în fiecare an, câteodată. Am citit-o de 40 de ori în ultimii 40 de ani și știu ce vorbesc. Eu l-am avut pe Stăniloae (Dumitru Stăniloae – n.r.) profesor și nu o să mă pot închina în viața mea la moaștele lui Stăniloae, mi se pare o aberație, o prostie. Dacă îl am pe Dumnezeu, de ce să mă închin la rămășițele pământești ale profesorului meu? Dacă l-au făcut sfânt, e treaba lor, dar Dumnezeu spune clar: «Eu sunt singurul sfânt, Eu nu împart slava și închinăciunea Mea cu nimeni de pe pământ și cu nimeni din ceruri»” a fost partea de predică a preotului referitoare la așa-zisele minuni, conform B1TV.

În fața reacțiilor aprinse, părintele a explicat că mesajul său a fost scos din context și că scopul predicii a fost de a atrage atenția asupra adevăratei valori a credinței. „Afirmația a fost făcută tocmai ca o atenționare, că, uneori, credincioșii cred mai mult în puterea vindecătoare a icoanei Maicii Domnului decât în Maica Domnului,” a declarat preotul.

Comentariile online reflectă opinii împărțite: unii l-au lăudat pentru sinceritate, în timp ce alții l-au criticat aspru. „Primul preot ortodox pe care îl aud că spune adevărul. Felicitări!!!” a comentat un utilizator, în timp ce un altul a remarcat: „Puțini preoți am văzut să spună realitatea asta, Dumnezeu să îl binecuvânteze.”

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Detalii noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Are nevoie în continuare de oxigen

Starea generală a fostului președinte al României Ion Iliescu...

Lideri militari de rang înalt și oameni de știință nucleari eliminați după atacul Israelului

Israelul a desfășurat vineri atacuri la scară largă împotriva...

Israel a lansat atacuri aeriene masive asupra Iranului. Țintele lovite

Forțele Aeriene Israeliene au desfășurat un atac masiv asupra...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine

OSZAR »